Sari la conținut

Plante Medicinale – Proprietăți, Beneficii și Utilizări Terapeutice

Descoperă enciclopedia completă de plante medicinale, cu informații detaliate despre proprietăți, beneficii, moduri de utilizare și afecțiunile pe care le pot trata.

Arbuști

Capere

Capparis spinosa

Caperele sunt mugurii florali ai unui arbust peren, spinos, din familia Capparaceae, adaptat excelent la condiţii aride şi soluri pietroase, care poate ajunge până la o înălţime de 3 metrii. Tulpina sa este lemnoasă la bază, foarte ramificată şi uneori cu spini la noduli. Frunzele sunt alterne, rotunjite, cărnoase, de culoare verde intens. Florile sunt mari, albe sau alb-rozalii, cu numeroase stamine violacee foarte vizibile. Fructul este o bacă alungită, cărnoasă, ce conţine numeroase seminţe. Mugurii florali nedeschişi sunt recoltaţi şi conservaţi (de regulă în saramură sau oţet), reprezentând produsul culinar cunoscut sub numele de “capere”.

Antiinflamatoare Antioxidante Coleretice +5

Plante erbacee perene

Sparanghel sălbatic

Asparagus acutifolius

Sparanghelul sălbatic, cunoscut popular și ca „sparanghel amar”, este o specie perenă din familia Asparagaceae, originară din zonele mediteraneene și adaptată la climatele calde și uscate din regiunea noastră. Se recunoaște prin tulpini subțiri, deseori spinoase, frunze reduse la structuri aciculare rigide, înțepătoare. Tulpinile tinere (lăstari) subțiri, verzui–violacei sunt consumate ca legumă. Are rădăcini groase, rizomatoase, extrem de bogate în saponine. Față de sparanghelul cultivat (Asparagus officinalis), cel sălbatic este mai amar, mai fibros, cu conținut mai mare de compuși activi si mai intens diuretic. În fitoterapie se folosesc în special rădăcinile, dar și lăstarii tineri și părțile aeriene.

Antiinflamatoare Antioxidante Antireumatice +6
Filtre