Plante Medicinale – Proprietăți, Beneficii și Utilizări Terapeutice

Plantă bienală

Chimen

Carum carvi

Chimenul este o plantă bienală din familia Apiaceae (Umbelliferae), aceeaşi familie din care fac parte feniculul, anasonul şi mărarul. Planta este cunoscută şi folosită de mii de ani atât că plantă aromatică în gastronomie, cât şi ca remediu medicinal pentru afecţiuni digestive.În primul an de vegetaţie, planta formează o rozetă bazală de frunze şi dezvoltă sistemul radicular. În al doilea an apare tulpina florală care poate creşte până la 30-80cm înălţime. Tulpina este subţire, erectă şi ramificată în partea superioară.Frunzele sunt fin divizate, penat-sectate, asemantoare cu cele de morcov sau fenicul. Apsectul lor delicat conferă plantei o structură aerată.Florile sunt mici, albe sau uşor rozalii, dispuse în inflorescenţe de tip umbela compusă, caracteristica familiei Apiaceae.Fructele, cunoscute popular ca şi seminţe de chimen, sunt în realitate diachene (fructe uscate), alungite, de culoare brună, cu nervuri longitudinale evidente. Au un miros aromat intens şi un gust cald, uşor picant.Partea utilizată medicinal este în principal fructul.

Antimicrobiene Antioxidante Antispastice +4

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Colțișor

Cardamine bulbifera

Colţişorul, cunoscut şi sub denumirile populare de breabăn, brâncă sau dințură, este o plantă erbacee perenă din familia Brassicaceae (Cruciferae), aceeaşi familie botanică din care fac parte muştarul, varza sau hreanul. Plantă este cunoscută în flora spontană a Europei pentru bulbilii aerieni formaţi la nivelul tulpinii, care îi permit o reproducere vegetativă rapidă.Tulpina este erectă, subţire şi neramificată, atingând de obicei 30-70cm înălţime. Pe tulpină apar, la axila frunzelor, mici formaţiuni rotunde de culoare brun-inchis sau violet, numite bulibilii, care se desprind uşor şi pot genera noi plante. Frunzele sunt alterne şi compuse, cu foliole ovale sau lanceolate. Frunzele bazale sunt mai mari, pe când cele superioare sunt mai mici şi mai înguste.Florile sunt mici şi delicate, de culoare violet deschis sau liliachie, cu 4 petale dispuse în cruce, caracteristică specifică plantelor din familia Brassicaceae. Înflorirea are loc primăvara, de obicei în perioada aprilie-mai.Fructele sunt silicule alungite, conţinând seminţe mici, dar planta se reproduce predominant prin bulbili.Planta a fost utilizată tradiţional mai ales că aliment medicinal de primăvară, similar cresonului sau urzicii tinere. În medicină populară a fost folosit mai ales ca plantă depurativă de primăvară, pentru revitalizarea organismului după iarnă.

Antimicrobiene Antioxidante Depurative +3

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Păpădie

Taraxacum officinale

Păpădia este o plantă erbacee perenă, cu o rădăcină pivotantă, cărnoasă și profundă. Frunzele sunt dispuse într-o rozetă bazală la nivelul solului, fiind alungite și profund crestate. Tulpina este florală, lipsită de frunze, tubulară (goală pe dinăuntru) și conține un latex alb (suc lăptos). În vârf poartă o singură inflorescență de un galben intens, formată din numeroase flori ligulate. Fructele sunt achene prevăzute cu acel papus alb, sub formă de umbreluță, care formează cunoscutele pufuri sferice.Întreaga plantă este utilizată fitoterapeutic: rădăcina, frunzele, florile și tijele proaspete.Numele "Taraxacum" provine fie din arabul tarakhshaqūq (numele unei plante amare), fie din grecescul taraxos (tulburare, boală) și akos (remediu), tradus ca "remediul pentru boli". Termenul officinale indică statutul ei istoric de plantă vândută în vechile "officina" – farmaciile și spițeriile mănăstirești. Popular, frunzele adânc crestate i-au atras denumirea de "dinte de leu" (în franceză dent-de-lion, de unde a derivat englezescul dandelion).În folclorul românesc și european, puful de păpădie era folosit de fete pentru divinație, suflând în el pentru a afla în câți ani se vor mărita. Medicina tradițională folosea sucul lăptos al tulpinii pentru a arde negii, practică validată azi prin aciditatea specifică a latexului. Planta este un barometru natural: florile se deschid la răsărit și se închid seara sau atunci când se apropie furtuna. Francezii o numesc "pissenlit" (pipi-în-pat), o referință amuzantă la proprietățile sale diuretice redutabile.

Antiinflamatoare Antireumatice Colagoge +6

Vezi detalii

Plantă perenă

Iarba Ciutei

Doronicum austriacum

Cunoscută în fitoterapia alpină, dar și în tradiția carpatică, Iarba Ciutei este o plantă cu puteri mari, dar care cere respect. Este renumită mai ales pentru afecțiuni osteo-articulare, iar studiile științifice internaționale i-au confirmat recent efectul antiinflamator uluitor. Este o plantă perenă falnică, ce poate atinge 60-120 cm înălțime. Are tulpini ramificate și păroase. Frunzele bazale sunt mari, în formă de inimă (cordate), iar cele de pe tulpină „îmbrățișează” axul plantei. Inflorescențele, care apar vara, sunt niște capitule mari, galben-aurii, absolut superbe, ce seamănă cu niște margarete gigantice. Are un rizom (rădăcină subterană) destul de gros și cărnos.În fitoterapie este utilizată în principal rădăcina / rizomul – unde se concentrează forța antiinflamatoare – și, mai rar, frunzele proaspete pentru cataplasme.Doronicum provine probabil din persanul sau arabul darawnaj, care desemna o plantă medicinală necunoscută, amară și rară. Austriacum indică originea ei central-europeană și alpină. Popular, i se spune „iarba ciutei” dintr-o credință străveche că ciutele (căprioarele) o căutau instinctiv pe munte pentru a o mânca și a se vindeca de răni. Englezii o numesc, ușor înfricoșător, Austrian Leopard's-bane (Otrava leopardului austriac), deoarece sucul speciilor de Doronicum era amestecat în antichitate cu carne crudă pentru a vâna felinele mari.În medicina tradițională din munții Alpi și Carpați, rădăcina era un panaceu magic purtat la gât ca amuletă pentru a alunga „vânturile reci” din oase (reumatismul). Magia bătrânilor s-a dovedit a fi știință pură: azi, analizele de laborator confirmă că planta inhibă oxidul nitric și speciile reactive de oxigen (radicalii liberi care distrug articulațiile).

Analgezice Antiinflamatoare Antioxidante

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Răculeț

Polygonum bistorta

Răculețul este o plantă erbacee perenă din familia Polygonaceae, ușor de recunoscut prin rizomul său gros, răsucit ca un șarpe (de unde provin denumirile popularea populara de “iarba șarpelui”) și prin inflorescențele compacte, de culoare roz-pal, sub formă de spic cilindric. Tulpina este erectă, neramificată, înaltă de 30–80 cm. Frunzele bazale sunt mari, ovale-lanceolate, cu pețiol lung, iar cele superioare sunt mai înguste și sesile. Florile sunt mici, roz-deschis sau roz-purpuriu, grupate în spice dense, în partea superioară a tulpinii. Partea cu valoare medicinală maximă este rizomul (radix bistortae), bogat în taninuri.

Antihemoragice Antiinflamatoare Antimicrobiene +7

Vezi detalii