Iarba Ciutei
Doronicum austriacum (Plantă perenă)
Fără recenzii încă
Descriere
Cunoscută în fitoterapia alpină, dar și în tradiția carpatică, Iarba Ciutei este o plantă cu puteri mari, dar care cere respect. Este renumită mai ales pentru afecțiuni osteo-articulare, iar studiile științifice internaționale i-au confirmat recent efectul antiinflamator uluitor.
Este o plantă perenă falnică, ce poate atinge 60-120 cm înălțime.
Are tulpini ramificate și păroase.
Frunzele bazale sunt mari, în formă de inimă (cordate), iar cele de pe tulpină „îmbrățișează” axul plantei.
Inflorescențele, care apar vara, sunt niște capitule mari, galben-aurii, absolut superbe, ce seamănă cu niște margarete gigantice.
Are un rizom (rădăcină subterană) destul de gros și cărnos.
În fitoterapie este utilizată în principal rădăcina / rizomul – unde se concentrează forța antiinflamatoare – și, mai rar, frunzele proaspete pentru cataplasme.
Doronicum provine probabil din persanul sau arabul darawnaj, care desemna o plantă medicinală necunoscută, amară și rară. Austriacum indică originea ei central-europeană și alpină. Popular, i se spune „iarba ciutei” dintr-o credință străveche că ciutele (căprioarele) o căutau instinctiv pe munte pentru a o mânca și a se vindeca de răni. Englezii o numesc, ușor înfricoșător, Austrian Leopard's-bane (Otrava leopardului austriac), deoarece sucul speciilor de Doronicum era amestecat în antichitate cu carne crudă pentru a vâna felinele mari.
În medicina tradițională din munții Alpi și Carpați, rădăcina era un panaceu magic purtat la gât ca amuletă pentru a alunga „vânturile reci” din oase (reumatismul). Magia bătrânilor s-a dovedit a fi știință pură: azi, analizele de laborator confirmă că planta inhibă oxidul nitric și speciile reactive de oxigen (radicalii liberi care distrug articulațiile).
Este o plantă perenă falnică, ce poate atinge 60-120 cm înălțime.
Are tulpini ramificate și păroase.
Frunzele bazale sunt mari, în formă de inimă (cordate), iar cele de pe tulpină „îmbrățișează” axul plantei.
Inflorescențele, care apar vara, sunt niște capitule mari, galben-aurii, absolut superbe, ce seamănă cu niște margarete gigantice.
Are un rizom (rădăcină subterană) destul de gros și cărnos.
În fitoterapie este utilizată în principal rădăcina / rizomul – unde se concentrează forța antiinflamatoare – și, mai rar, frunzele proaspete pentru cataplasme.
Doronicum provine probabil din persanul sau arabul darawnaj, care desemna o plantă medicinală necunoscută, amară și rară. Austriacum indică originea ei central-europeană și alpină. Popular, i se spune „iarba ciutei” dintr-o credință străveche că ciutele (căprioarele) o căutau instinctiv pe munte pentru a o mânca și a se vindeca de răni. Englezii o numesc, ușor înfricoșător, Austrian Leopard's-bane (Otrava leopardului austriac), deoarece sucul speciilor de Doronicum era amestecat în antichitate cu carne crudă pentru a vâna felinele mari.
În medicina tradițională din munții Alpi și Carpați, rădăcina era un panaceu magic purtat la gât ca amuletă pentru a alunga „vânturile reci” din oase (reumatismul). Magia bătrânilor s-a dovedit a fi știință pură: azi, analizele de laborator confirmă că planta inhibă oxidul nitric și speciile reactive de oxigen (radicalii liberi care distrug articulațiile).
Proprietati
Substanțe active:
- Derivați de tremetonă (compuși rari descoperiți recent care blochează mediatorii pro-inflamatori)
- Benzofurani (cu acțiune antioxidantă și reparatoare)
- Flavonoide (luteolină, apigenină)
- Uleiuri esențiale volatile
- Rășini
Proprietăți efective:
- Antiinflamatoare profund (excelează în medicina osteo-articulară)
- Antioxidante puternic la nivel celular
- Analgezice locale (amorțește durerea musculară)
Utilizare traditionala
Habitat
Lângă pâraie
Pajiște
Zona semiumbrită
Zone umede
Zonă montană
Zonă subalpină
O iubitoare de umezeală și pământ bun. Crește sălbatică în etajul montan și subalpin, pe pajiști de munte, pe marginile pâraielor, în turbării, printre jnepeni, de la 800 de metri altitudine până sus pe crestele Carpaților. Preferă penumbra și răcoarea stâncilor.
Recoltare
Recoltare:
- Rădăcina/Rizomul (când: octombrie-noiembrie, târziu): Acesta e aurul plantei! Cum recoltăm: Folosim o săpăligă mică sau o dăltiță, având grijă pentru că rizomul crește orizontal, aproape de suprafața pământului. Curățăm pământul și nu îl ținem la soare după scoatere. Important: lăsăm întotdeauna o bucățică de rizom în pământ pentru ca planta să poată regenera anul viitor!
- Frunzele (când: mai - iunie): Se culeg înainte să se deschidă florile. Cum recoltăm: Rupem doar frunzele de la bază (cele în formă de inimă), mari și frumoase, lăsând frunzele de pe tulpină intacte pentru a asigura hrana plantei.
Uscare: Rădăcina groasă se spală bine de pământ și obligatoriu se taie felii subțiri sau rondele. Se usucă neapărat într-o sursă de căldură blândă, constantă (deshidrator la 40°C). Frunzele și florile se usucă la umbră, răsfirate pe hârtie.
Depozitare: După uscare completă, florile și frunzele merg în pungi de hârtie; feliile de rădăcină se păstrează cel mai bine în borcane de sticlă cu capac ermetic, la întuneric.
Utilizare
- Artrită
- Poliartrită reumatoidă
- Reumatism degenerativ
- Dureri articulare
- Contuzii
- Echimoze (vânătăi)
- Crampe musculare
- Întinderi de ligamente
- Febră musculară
- Dureri de cap pe fond de tensiune musculară cervicală
- Nevralgii (masată local pe traiectul nervului dureros)
Partea plantei folosita
Frunza
Rădăcina
Contraindicatii
- Administrarea internă NU este recomandată (Risc de hepatotoxicitate): Deși în anumite practici vechi planta era ingerată cu picătura, pe Herbica descurajăm ferm consumul intern (sub formă de ceaiuri, decocturi de băut sau tincturi înghițite). Ca multe plante din familia Asteraceae, Iarba Ciutei poate conține alcaloizi pirolizidinici care, ajunși în sistemul digestiv, sunt toxici pentru ficat. Puterea ei este uriașă și pe deplin sigură atunci când este folosită EXCLUSIV extern!
- Sarcina și alăptarea: Strict interzisă, chiar și sub formă de alifii. Compușii activi se pot absorbi prin piele și pot trece bariera placentară sau ajunge în laptele matern.
- Alergii la familia Asteraceae: Dacă utilizatorul face urticarie de la mușețel, gălbenele sau arnică, Iarba Ciutei trebuie evitată chiar și sub formă de alifie, putând declanșa dermatită de contact severă.
- Aplicarea pe răni deschise mari: Tinctura și decoctul se folosesc pe contuzii, articulații umflate și tegumente intacte, nu direct pe o rană adâncă, sângerândă, din cauza iritației puternice provocate de substanțele rezinoase.
Descriere
Cunoscută în fitoterapia alpină, dar și în tradiția carpatică, Iarba Ciutei este o plantă cu puteri mari, dar care cere respect. Este renumită mai ales pentru afecțiuni osteo-articulare, iar studiile științifice internaționale i-au confirmat recent efectul antiinflamator uluitor.
Este o plantă perenă falnică, ce poate atinge 60-120 cm înălțime.
Are tulpini ramificate și păroase.
Frunzele bazale sunt mari, în formă de inimă (cordate), iar cele de pe tulpină „îmbrățișează” axul plantei.
Inflorescențele, care apar vara, sunt niște capitule mari, galben-aurii, absolut superbe, ce seamănă cu niște margarete gigantice.
Are un rizom (rădăcină subterană) destul de gros și cărnos.
În fitoterapie este utilizată în principal rădăcina / rizomul – unde se concentrează forța antiinflamatoare – și, mai rar, frunzele proaspete pentru cataplasme.
Doronicum provine probabil din persanul sau arabul darawnaj, care desemna o plantă medicinală necunoscută, amară și rară. Austriacum indică originea ei central-europeană și alpină. Popular, i se spune „iarba ciutei” dintr-o credință străveche că ciutele (căprioarele) o căutau instinctiv pe munte pentru a o mânca și a se vindeca de răni. Englezii o numesc, ușor înfricoșător, Austrian Leopard's-bane (Otrava leopardului austriac), deoarece sucul speciilor de Doronicum era amestecat în antichitate cu carne crudă pentru a vâna felinele mari.
În medicina tradițională din munții Alpi și Carpați, rădăcina era un panaceu magic purtat la gât ca amuletă pentru a alunga „vânturile reci” din oase (reumatismul). Magia bătrânilor s-a dovedit a fi știință pură: azi, analizele de laborator confirmă că planta inhibă oxidul nitric și speciile reactive de oxigen (radicalii liberi care distrug articulațiile).
Este o plantă perenă falnică, ce poate atinge 60-120 cm înălțime.
Are tulpini ramificate și păroase.
Frunzele bazale sunt mari, în formă de inimă (cordate), iar cele de pe tulpină „îmbrățișează” axul plantei.
Inflorescențele, care apar vara, sunt niște capitule mari, galben-aurii, absolut superbe, ce seamănă cu niște margarete gigantice.
Are un rizom (rădăcină subterană) destul de gros și cărnos.
În fitoterapie este utilizată în principal rădăcina / rizomul – unde se concentrează forța antiinflamatoare – și, mai rar, frunzele proaspete pentru cataplasme.
Doronicum provine probabil din persanul sau arabul darawnaj, care desemna o plantă medicinală necunoscută, amară și rară. Austriacum indică originea ei central-europeană și alpină. Popular, i se spune „iarba ciutei” dintr-o credință străveche că ciutele (căprioarele) o căutau instinctiv pe munte pentru a o mânca și a se vindeca de răni. Englezii o numesc, ușor înfricoșător, Austrian Leopard's-bane (Otrava leopardului austriac), deoarece sucul speciilor de Doronicum era amestecat în antichitate cu carne crudă pentru a vâna felinele mari.
În medicina tradițională din munții Alpi și Carpați, rădăcina era un panaceu magic purtat la gât ca amuletă pentru a alunga „vânturile reci” din oase (reumatismul). Magia bătrânilor s-a dovedit a fi știință pură: azi, analizele de laborator confirmă că planta inhibă oxidul nitric și speciile reactive de oxigen (radicalii liberi care distrug articulațiile).
Proprietati
Substanțe active:
- Derivați de tremetonă (compuși rari descoperiți recent care blochează mediatorii pro-inflamatori)
- Benzofurani (cu acțiune antioxidantă și reparatoare)
- Flavonoide (luteolină, apigenină)
- Uleiuri esențiale volatile
- Rășini
Proprietăți efective:
- Antiinflamatoare profund (excelează în medicina osteo-articulară)
- Antioxidante puternic la nivel celular
- Analgezice locale (amorțește durerea musculară)
Utilizare traditionala
Habitat
Lângă pâraie
Pajiște
Zona semiumbrită
Zone umede
Zonă montană
Zonă subalpină
O iubitoare de umezeală și pământ bun. Crește sălbatică în etajul montan și subalpin, pe pajiști de munte, pe marginile pâraielor, în turbării, printre jnepeni, de la 800 de metri altitudine până sus pe crestele Carpaților. Preferă penumbra și răcoarea stâncilor.
Recoltare
Recoltare:
- Rădăcina/Rizomul (când: octombrie-noiembrie, târziu): Acesta e aurul plantei! Cum recoltăm: Folosim o săpăligă mică sau o dăltiță, având grijă pentru că rizomul crește orizontal, aproape de suprafața pământului. Curățăm pământul și nu îl ținem la soare după scoatere. Important: lăsăm întotdeauna o bucățică de rizom în pământ pentru ca planta să poată regenera anul viitor!
- Frunzele (când: mai - iunie): Se culeg înainte să se deschidă florile. Cum recoltăm: Rupem doar frunzele de la bază (cele în formă de inimă), mari și frumoase, lăsând frunzele de pe tulpină intacte pentru a asigura hrana plantei.
Uscare: Rădăcina groasă se spală bine de pământ și obligatoriu se taie felii subțiri sau rondele. Se usucă neapărat într-o sursă de căldură blândă, constantă (deshidrator la 40°C). Frunzele și florile se usucă la umbră, răsfirate pe hârtie.
Depozitare: După uscare completă, florile și frunzele merg în pungi de hârtie; feliile de rădăcină se păstrează cel mai bine în borcane de sticlă cu capac ermetic, la întuneric.
Utilizare
- Artrită
- Poliartrită reumatoidă
- Reumatism degenerativ
- Dureri articulare
- Contuzii
- Echimoze (vânătăi)
- Crampe musculare
- Întinderi de ligamente
- Febră musculară
- Dureri de cap pe fond de tensiune musculară cervicală
- Nevralgii (masată local pe traiectul nervului dureros)
Partea plantei folosita
Frunza
Rădăcina
Contraindicatii
- Administrarea internă NU este recomandată (Risc de hepatotoxicitate): Deși în anumite practici vechi planta era ingerată cu picătura, pe Herbica descurajăm ferm consumul intern (sub formă de ceaiuri, decocturi de băut sau tincturi înghițite). Ca multe plante din familia Asteraceae, Iarba Ciutei poate conține alcaloizi pirolizidinici care, ajunși în sistemul digestiv, sunt toxici pentru ficat. Puterea ei este uriașă și pe deplin sigură atunci când este folosită EXCLUSIV extern!
- Sarcina și alăptarea: Strict interzisă, chiar și sub formă de alifii. Compușii activi se pot absorbi prin piele și pot trece bariera placentară sau ajunge în laptele matern.
- Alergii la familia Asteraceae: Dacă utilizatorul face urticarie de la mușețel, gălbenele sau arnică, Iarba Ciutei trebuie evitată chiar și sub formă de alifie, putând declanșa dermatită de contact severă.
- Aplicarea pe răni deschise mari: Tinctura și decoctul se folosesc pe contuzii, articulații umflate și tegumente intacte, nu direct pe o rană adâncă, sângerândă, din cauza iritației puternice provocate de substanțele rezinoase.
Comunitate
Recenzii
Feedback real de la utilizatorii care au folosit aceasta planta.
Nu exista recenzii pentru aceasta planta.
Prima parere utila poate veni chiar de la tine.
Adauga o recenzie
Experienta ta ii ajuta pe ceilalti sa inteleaga mai bine cum se foloseste aceasta planta.
Trebuie sa fii autentificat pentru a lasa o recenzie.
Intra in cont si revino aici pentru a trimite feedback.