Răni superficiale

Arbuști

Aloe

Aloe Arborescens

Aloe arborescens este o plantă suculentă perenă, din familia Liliaceae, înrudită cu binecunoscuta Aloe vera, cu un continut mai mare de polizaharide, de antioxidanti si prezenta unor compusi imunomodulatori specifici. Se prezintă sub formă de arbust suculent, cu tulpini ramificate și frunze alungite, cărnoase, dispuse în rozetă. Frunzele sunt groase, verzi-albăstrui, acoperite cu un strat ceros protector și marcate de dinți mici albi pe margine. Planta poate atinge 1–3 metri în înălțime. Înflorește cu inflorescențe verticale spectaculoase, roșii-portocalii, bogate în nectar, atrăgând polenizatori. Gelul din interiorul frunzei este translucid, vâscos și răcoritor, în timp ce stratul exterior (latexul galben) conține antrachinone cu efect laxativ. Este apreciată atât în fitoterapie, cât și în medicina tradițională africană, datorită compoziției sale extrem de bogate în produse biologic active.Deşi Aloe Arborescens este folosită tradiţional în preparate cu administrare internă (cum este renumita rețetă imunomodulatoare a călugărului Romano Zago), extragerea completă a latexului (seva galbenă de sub coajă), care conţine aloină şi alţi compuşi cu efect laxativ, necesită atenție și o tehnică riguroasă de procesare. Prezenţa acestui latex în cantități mari poate provoca crampe abdominale, diaree şi dezechilibre electrolitice. Din acest motiv, dacă alegi să prepari acasă remedii pentru uz intern pe bază de gel, este obligatoriu să drenezi aloina: frunza proaspăt tăiată se secționează la bază și se lasă la scurs, în poziție verticală, într-un vas cu apă timp de 30 de minute. Ulterior, se spală bine și se filetează pentru a extrage exclusiv gelul translucid. În cazul remediilor ancestrale care utilizează frunza cu tot cu coajă, curele trebuie să fie de scurtă durată, respectând strict dozajul, și sunt total contraindicate femeilor însărcinate, copiilor și persoanelor cu afecțiuni inflamatorii intestinale (boala Crohn, colon iritabil).

Antibacteriene Antifungice Antiinflamatoare +12

Vezi detalii

Plante suculente perene

Aloe Vera

Aloe Barbadensis

Aloe vera, este o plantă suculentă perenă din familia Asphodelaceae, unul dintre cele mai utilizate remedii naturale din lume. Deși există peste 400 de specii de aloe, Aloe vera este cea mai populară datorită utilizării sale în dermatologie, cosmetologie și fitoterapie. Planta formează rozete compacte de frunze groase, triunghiulare, verde deschis, acoperite cu un strat ceros protector și marcate cu mici dințisori pe margini. Gelul transparent din interior este bogat în polizaharide și enzime, iar stratul intermediar galben (latexul) conține antrachinone cu efect laxativ.Aloe vera este mai blândă decât Aloe Arborescens, având o concentrație mai mică de compuși activi, dar rămâne extraordinară pentru piele și digestie.

Analgezice Antibacteriene Antibiotice +14

Vezi detalii

Plante erbacee

Ambrozia

Ambrosia artemisiifolia

Ambrozia, cunoscută şi sub numele de iarba pârloagelor sau iarbă de paragină, este o plantă erbacee anuală din familia Astraceae, originară din America de Nord şi naturalizată în Europa, inclusiv în România. Este o plantă adesea cunoscută mai mult pentru efectele ei alergene (polenul ei este unul dintre cei mai puternici alergeni atmosferici, fiind principala cauză a rinitei alergice de toamnă), dar care are şi unele utilizări tradintionale interesante în fitoterapie. Tulpina este erectă, ramificată, acoperită cu peri aspri, putând atinge între 20-150cm înălţime. Frunzele sunt penat-sectate, verzi-intense pe faţă şi mai palide pe dos, cu o textură uşor catifelată. Florile sunt unisexuate, grupate în inflorescenţe discincte – cele masculine formează spice galben verzuri la vârfurile ramurilor, iar cele feminine sunt situate la baza frunzelor. 

Antianemice Antibacteriene Antifungice +7

Vezi detalii

Plante erbacee bienale

Arăriel / Limba câinelui

Cynoglossum officinale

Arărielul, cunoscut popular şi sub denumirea de "limba câinelui", este o plantă erbacee bienală din familia Boraginaceae, aceeaşi familie din care fac parte tătăneasa sau limba mielului.  Este o specie rustică, uşor de recunoscut datorită mirosului său specific, neplăcut (asemănător cu cel de şoarece) şi datorită frunzelor mari, moi şi păroase.  Planta poate ajunge până la o înălţime de 30-90 cm. Are o tulpină erectă, ramificata, acoperită cu peri fini. Frunzele sunt mari, alungite (lanceolate), catifelate, acoperite cu peri. Cele bazale sunt mai mari. Florile sunt mici, de culoare rosu-violaceu până la brun-rosiatic, dispuse în inflorescenţe spiratale (tip scorpioid). Fructele sunt nişte nucule prevăzute cu cârlige (care se agaţa de haine sau de blană animalelor).

Analgezice Antiinflamatoare Cicatrizante +1

Vezi detalii

Arbuști

Arborele de căpșuni

Arbutus unedo

Arborele de căpșuni este un arbust sau arbore mic, veșnic verde, aparținând familiei Ericaceae, aceeași familie botanică din care fac parte afinul, merișorul și rododendronul. Planta este originară din regiunea mediteraneană și din zonele vestice ale Europei și este apreciată atât pentru proprietățile sale medicinale, cât și pentru fructele decorative și comestibile.Arborele poate atinge o înălțime de 3–10 metri, dezvoltând o coroană densă și ramuri robuste. Scoarța este de culoare brun-roșiatică și prezintă exfolieri caracteristice.Frunzele sunt persistente, coriacee, lucioase, de culoare verde închis pe partea superioară și mai deschise pe partea inferioară. Ele au formă eliptică sau lanceolată și margini fin zimțate, asemănătoare frunzelor de dafin.Florile sunt mici, campanulate (în formă de clopoțel), de culoare albă sau alb-rozalie și apar în inflorescențe pendente. Ele sunt foarte asemănătoare cu florile afinului.Un aspect particular al acestei specii este faptul că fructele și florile pot fi prezente simultan pe aceeași plantă, deoarece fructele au nevoie de aproximativ un an pentru a se maturiza.Fructele sunt bace globuloase, cu diametrul de 1–2 cm, acoperite de mici excrescențe granulare. La maturitate, acestea capătă o culoare roșu intens sau portocaliu-roșiatic, fiind asemănătoare unor căpșuni mici, fapt care a dat și numele popular al plantei.Pulpa fructelor este moale, ușor granulată, cu un gust dulce-acrișor.

Antiinflamatoare Antioxidante Antiseptice +3

Vezi detalii

Arbori

Castan Comestibil

Castanea sativa

Castanul comestibil este un arbore foios de talie mare din familia Fageceae, apreciat atât pentru fructele sale nutritive, cât şi pentru proprietăţile terapeutice ale diferitelor părţi ale plantei. Este originar din regiunile sudice ale Europei şi din Asia Mică, fiind cultivat şi naturalizat în numeroase zone cu climat temperat.Arborele poate atinge înălţimi de 20-35 de metri, având un trunchi gros, cu scoarţa bun-cenuşie, care devine adânc crăpată odată cu înaintarea în vârstă. Coroana este largă şi bogată, oferind o umbră densă.Frunzele sunt simple, lanceolate şi alungite, cu margini zimţate şi lungimi între 10 şi 25 cm. Acestea au o culoare verde intens pe partea superioară şi o nuanţă mai deschisă pe partea inferioară.Florile apar în perioada verii, de obicei în lunile iunie-iulie, fiind dispuse în inflorescenţe cilindrice lungi, denumite amenţi. Plantă este monoică, având flori masculine şi feminine separate, dar pe acelaşi arbore.Fructul este o nucă comestibilă, cunoscută sub numele de castană. Acesta este învelit într-o cupolă spinoasă (numită popular “gheară” sau “bursă”), care conţine de obicei 1-3 seminţe. Fructele sunt bogate în amidon, vitamine şi minerale, fiind considerat un aliment energetic valoros.Din punct de vedere fitoterapeuic, se utilizează în special:● frunzele● scoarţa● fructele (castanele)

Antiinflamatoare Antioxidante Antireumatice +5

Vezi detalii