Sari la conținut

Plante Medicinale – Proprietăți, Beneficii și Utilizări Terapeutice

Descoperă enciclopedia completă de plante medicinale, cu informații detaliate despre proprietăți, beneficii, moduri de utilizare și afecțiunile pe care le pot trata.

Plante anuale

Limba-Mielului

Borago officinalis

Limba-mielului, cunoscută şi sub denumirile populare de “iarbă curajului” sau “borage” în literatura anglo-saxonă, este o plantă anuală din familia Boraginaceae, apreciată de secole atât pentru proprietăţile sale medicinale, cât şi pentru valoarea sa culinară. Originară din regiunea mediteraneană, s-a răspândit rapid în Europa şi în alte zone temperate ale globului, unde este cultivată sau creşte spontan.Planta poate atinge 30-80cm înălţime, având o tulpină erectă, ramificată, acoperită cu peri rigizi, care îi conferă un aspect uşor aspru la atingere. Frunzele sunt mari, ovale până la lanceolate, cu margini uşor ondulate şi o textură păroasă. Numele popular provine tocmai de la forma şi textura frunzelor, care amintesc de limba unui miel.Florile sunt elementul ce mai uşor de recunoscut: în formă de stea, de un albastru intens, uneori roz la începutul dezvoltării, devenind albastre pe măsură ce se maturizează. Acestea sunt bogate în nectar şi reprezintă o sursă importantă de hrană pentru polenizatori, în special pentru albine.

Adaptogene Antiinflamatoare Calmante +7

Plante erbacee

Lipicioasă

Galium aparine

Lipicioasa, numită popular și “aglică”, “turtea vacii” sau “iarba lipicioasă”, este o plantă erbacee anuală din familia Rubiaceae. Se recunoaște ușor datorită perișorilor mici, agățători, care o fac să se prindă de haine, piele și blana animalelor, exact ca un mic magnet vegetal. Tulpina sa este subțire, patrulateră, poate atinge 1–1,5 metri lungime, și se încolăcește peste alte plante. Frunzele sunt dispuse în verticile de câte 6–8, înguste, iar florile sunt mici, albe, aproape insesizabile, apărând în mai–iunie. Fructele sunt mici și globuloase, tot lipicioase. Deși trece adesea neobservată, lipicioasa este una dintre cele mai valoroase plante depurative și limfatice europene.

Antiinflamatoare Antimicrobiene Antispastice +8

Plante erbacee perene

Măcrişul Iepurelui

Oxalis acetosella

Măcrișul iepurelui este o plantă erbacee perenă, de talie mică, aparținând familiei Oxalidaceae. Ajunge la o înălţime de 10-15cm, având o tulpină subterană rizomatoasă. Este cunoscută pentru frunzele sale trifoliate, asemănătoare celor de trifoi, care se închid ușor în timpul nopții sau pe vreme ploioasă. Florile sunt delicate, albe, adesea străbătute de vinișoare violet-pal, cu 5 petale sudate împreună la bază, înflorind în perioada aprilie şi iunie. Fructul este o mică capsulă care eliberează semințele printr-un mecanism de auto-propulsie. Planta are un gust acrișor plăcut, asemănător cu cel al măcrișului comun, datorită acidului oxalic, de unde și denumirea sa științifică. În tradiția populară era considerată o „plantă a curățeniei interioare”, folosită pentru purificarea sângelui, răcorirea organismului și tratarea febrelor sau afecțiunilor hepatice. Însă, în fitoterapia modernă, nu mai este recomandată pentru uz intern, datorită cantităţii foarte ridicate de acid oxalic, care este un potenţial iritant renal (deşi are proprietăţi astringente)

Antiinflamatoare Antipiretice Antiseptice +5

Arbori

Mesteacăn Argintiu

Betula pendula

Mesteacănul argintiu, cunoscut și ca mesteacăn alb, este un arbore foios din familia Betulaceae, ușor de recunoscut după scoarța alb-argintie, exfoliantă, și ramurile subțiri, pendente. Poate atinge 20–30 m înălțime și are o coroană aerisită, elegantă. Frunzele sunt triunghiulare, cu margini dințate, de culoare verde-deschis, devenind galbene toamna. Florile sunt unisexuate, grupate în amenți (mâțișori): masculii apar primăvara devreme, iar femelele se dezvoltă ulterior în mici strobili care eliberează semințe aripate. În fitoterapie se folosesc frunzele, scoarța, mugurii și seva, fiecare având profil fitochimic și indicații specifice.

Analgezice Antiinflamatoare Antimicrobiene +6

Plante erbacee perene

Păpădie

Taraxacum officinale

Păpădia este o plantă erbacee perenă, cu o rădăcină pivotantă, cărnoasă și profundă. Frunzele sunt dispuse într-o rozetă bazală la nivelul solului, fiind alungite și profund crestate. Tulpina este florală, lipsită de frunze, tubulară (goală pe dinăuntru) și conține un latex alb (suc lăptos). În vârf poartă o singură inflorescență de un galben intens, formată din numeroase flori ligulate. Fructele sunt achene prevăzute cu acel papus alb, sub formă de umbreluță, care formează cunoscutele pufuri sferice.Întreaga plantă este utilizată fitoterapeutic: rădăcina, frunzele, florile și tijele proaspete.Numele "Taraxacum" provine fie din arabul tarakhshaqūq (numele unei plante amare), fie din grecescul taraxos (tulburare, boală) și akos (remediu), tradus ca "remediul pentru boli". Termenul officinale indică statutul ei istoric de plantă vândută în vechile "officina" – farmaciile și spițeriile mănăstirești. Popular, frunzele adânc crestate i-au atras denumirea de "dinte de leu" (în franceză dent-de-lion, de unde a derivat englezescul dandelion).În folclorul românesc și european, puful de păpădie era folosit de fete pentru divinație, suflând în el pentru a afla în câți ani se vor mărita. Medicina tradițională folosea sucul lăptos al tulpinii pentru a arde negii, practică validată azi prin aciditatea specifică a latexului. Planta este un barometru natural: florile se deschid la răsărit și se închid seara sau atunci când se apropie furtuna. Francezii o numesc "pissenlit" (pipi-în-pat), o referință amuzantă la proprietățile sale diuretice redutabile.

Antiinflamatoare Antireumatice Colagoge +6

Plante erbacee

Păpălău

Physalis alkekengi

Păpălăul (Physalis alkekengi) este o plantă perenă erbacee din familia Solanaceae, aceeași familie cu roșia și vinetele. Se remarcă prin fructele sale spectaculoase, închise într-o capsulă roșu-portocalie asemănătoare unui mic lampion de hârtie – de unde și denumirea populară de „lampion chinezesc”. Planta are o tulpină erectă, de 30–60 cm înălțime, ușor ramificată. Frunzele sunt ovale, opuse, cu margini întregi sau slab dințate. Florile sunt albe, solitare, campanulate, apărând vara, din iunie până în august. După polenizare, caliciul floral se mărește treptat, formând un înveliș pergamentos care protejează fructul – o bacă mică, sferică, portocaliu-intens, bogată în pigmenți carotenoizi și vitamina C. Fructele coapte sunt comestibile, însă toate celelalte părți ale plantei (frunze, tulpină, caliciu) sunt toxice în stare crudă, conținând alcaloizi solanici.

Antiinflamatoare Antioxidante Colagoge +5

Ferigă

Părul lui Venus

Adiantum capillus-veneris

Părul lui Venus este o ferigă delicată din familia Pteridaceae, apreciatata atât ornamental cât şi medicinal, încă din antichitate. Numele său provine din latinescul “capillus Veneris” (care se traduce – “părul zeiţei Venus”), refeire la aspectul fin şi mătăsos al frunzelor şi la peţiolul (parte a frunzei care susţine limbul şi care se prinde de tulpină) subţire, negru, asemănător firului de păr.Are un rizom scurt, târâtor. Frunzele au 15-40 cm lungime, divizate în numeroase segmente mici, semicirculare, de culoare verde-deschis. Sporangii (organ în formă de săculeţ în care se dezvoltă sporii) sunt situaţi pe marginea segmentelor.

Antiinflamatoare Depurative Diuretice +3

Plante erbacee perene

Pelin

Astremisia Absinthium

Pelinul este o plantă perenă erbacee din familia Asteraceae, care crește spontan sau este cultivată pe terenuri nisipoase, însorite sau ruderale. Planta atinge de regulă între 60 și 120 cm înălțime. Are tulpina erectă, uneori lignificată la bază, și frunze penat-sectate, cu faţa de un verde cenușiu-verzui și spatele argintiu-pufos, acoperit cu peri fini. Florile sunt mici, galben-pal sau gălbui-deschis, dispuse în panicule, iar fructul este o achenă mica. Înflorește de obicei între iulie şi septembrie. Gustul și mirosul plantei sunt foarte amare și aromatice, semn distinctiv ce reflectă prezența de compuși amari și uleiuri volatile.Este important de știut că pelinul (numit și „pelin alb”) nu este același lucru cu pelinul negru (Artemisia vulgaris), deși ambele poartă în popor numele de „pelin”. Pelinul clasic (A. absinthium) se recunoaște ușor prin frunzele mult mai argintii și puternic aromatice, în timp ce pelinul negru are frunze mai verzi pe fața superioară și doar alb-tomoase pe dos, cu aromă mai slab amară. De aceea, în practici medicinale și tradiționale, identificarea corectă este esențială, deoarece compoziția fitochimică și potența terapeutică sunt diferite.

Antifungice Antimicrobiene Antiparazitare +7

Plantă perenă

Piciorul-caprei / Iarba-caprei

Aegopodium podagraria

Piciorul-caprei, cunoscută şi sub numele de “iarba-caprei” sau “iarba gutei”, este o plantă perenă din familia Apiaceae (Umbelliferae), aceeaşi familie cu pătrunjelul şi ţelină. Rizomul este târâtor, albicios, foare invaziv şi permite extinderea rapidă în colonii dense. Tulpina este erectă, goală la interior, şi ajunge la 30cm până la 1m înălţime. Frunzele sunt trifoliate (cele bazale au 3 segmente mari), cu margini dinţate şi seamănă superficial cu frunza de ţelina sălbatică. Florile sunt albe, mici, grupate în umbele compuse (tipice familiei Apiaceae). Fructul este o diachenă ovoidă. ! Atenţie la confuzia cu alte Apiaceae sălbatice, unele toxice (ex. Cucuta - mortală). Identificarea corectă este esenţială.

Analgezice Antiinflamatoare Antireumatice +2
Filtre