Sari la conținut
Măcrişul Iepurelui

Măcrişul Iepurelui

Oxalis acetosella (Plante erbacee perene)
Fără recenzii încă
Descriere
Măcrișul iepurelui este o plantă erbacee perenă, de talie mică, aparținând familiei Oxalidaceae. Ajunge la o înălţime de 10-15cm, având o tulpină subterană rizomatoasă. Este cunoscută pentru frunzele sale trifoliate, asemănătoare celor de trifoi, care se închid ușor în timpul nopții sau pe vreme ploioasă. Florile sunt delicate, albe, adesea străbătute de vinișoare violet-pal, cu 5 petale sudate împreună la bază, înflorind în perioada aprilie şi iunie. Fructul este o mică capsulă care eliberează semințele printr-un mecanism de auto-propulsie. Planta are un gust acrișor plăcut, asemănător cu cel al măcrișului comun, datorită acidului oxalic, de unde și denumirea sa științifică. În tradiția populară era considerată o „plantă a curățeniei interioare”, folosită pentru purificarea sângelui, răcorirea organismului și tratarea febrelor sau afecțiunilor hepatice. Însă, în fitoterapia modernă, nu mai este recomandată pentru uz intern, datorită cantităţii foarte ridicate de acid oxalic, care este un potenţial iritant renal (deşi are proprietăţi astringente)
Proprietati
Principalele substanţe active din măcrişul iepurelui sunt: 
● acid oxalic
● vitamina C
● săruri minerale
● flavonoide
● carotenoide
● mucilagii
● acid de potasiu
● acid ascorbic. 

Are proprietăţi:
● diuretice
● detoxifiante
● depurative
● coloeretice
● antipiretice
● antiinflamatoare
● antiseptice
● calmante pentru mucoase. 
Utilizare traditionala
Habitat
America de Nord Asia Europa Pădure Păduri de conifere Soluri acide Soluri bogate în nutrienţi Zona Deal Zona Umbrita Zone umede Zonă montană Zonă submontană
Măcrişul iepurelui prefera pădurile umede şi umbroase,de foioase sau de conifere, solurile acide, bogate în humus. Este o plantă iubitoare de umbră, formând covoraşe verzi sub ferigi şi muşchi, în special în regiunile montane şi de deal. Se găseşte frecvent în Europa, Asia şi America de Nord, iar în România este comună în toate zonele montane şi submontane.
Recoltare
● Frunzele se recoltează primvara devreme până la mijlocul verii (aprilie-iulie), când sunt fragede şi bogate în vitamina C. 
● Se recoltează manual, selectând doar frunzele tinere, fără a smulge plantă din rădăcină (pentru a permite regenerarea). Ideal să fie culese dimineaţa, după evaporarea rouăi, în zilele însorite şi uscate. 
Utilizare
● răni superficiale
● eczeme
● arsuri uşoare
● coşuri, acnee
● muşcături de insecte
● iritaţii cutanate
● inflamaţii minore la nivelul pielii

În medicină populară, planta era folosită intern pentru afecţiuni hepatice, febră, curăţarea sângelui şi probleme digestive, însă aceste utilizări nu mai sunt aprobate medical şi trebuie menţionate doar ca valoare etnobotanică. 
Partea plantei folosita
Frunza Frunze proaspete
Contraindicatii
● Uzul intern este nerecomandat în fitoterapia modernă, din cauza conţinutului ridicat de acid oxalic, care poate favoriza formarea calculilor renali şi poate interfera cu absorbţia mineraelor. 
● Poate fi consumată doar ocazional, în cantităţi foarte mici, că aliment sălbatic comestibil, nu că remediu terapeutic. 

Comunitate

Recenzii

Feedback real de la utilizatorii care au folosit aceasta planta.

Nu exista recenzii pentru aceasta planta.

Prima parere utila poate veni chiar de la tine.

Adauga o recenzie

Experienta ta ii ajuta pe ceilalti sa inteleaga mai bine cum se foloseste aceasta planta.

Trebuie sa fii autentificat pentru a lasa o recenzie.

Intra in cont si revino aici pentru a trimite feedback.

Autentificare