Sari la conținut

Plante pentru balonare

Enciclopedia completa de plante medicinale asociate acestei afectiuni, cu proprietati, beneficii si moduri de utilizare.

51 plante gasite · pagina 5 din 6

Plante erbacee perene

Sparanghel

Asparagus officinalis

Sparanghelul este o plantă perenă din familia Asparagaceae, cunoscută atât ca aliment rafinat, cât și ca remediu medicinal cu tradiție. Planta dezvoltă rădăcini tuberizate, viguroase, ce conțin rezerve nutritive, din care pornesc primăvara lăstari carnosi — partea comestibilă și terapeutică. Pe măsură ce cresc, lăstarii se transformă în tulpini înalte, până la 1–1,5 metri, cu ramificații fine, asemănătoare frunzelor, numite cladodii. Florile sunt mici, galben-verzui, urmate de bace roșii toxice, ce conțin semințe negre. Sparanghelul este cunoscut din antichitate pentru proprietățile sale diuretice și detoxifiante, fiind menționat încă din scrierile egiptene, romane și grecești.

Antiinflamatoare Antioxidante Depurative +4

Plante erbacee perene

Ștevia de munte

Astrantia major

Ștevia de munte este o plantă perenă din familia Apiaceae, frecvent întâlnită în zonele montane europene. Morfologic, se prezintă ca o plantă de 30–70 cm înălțime, cu frunze palmate, adânc divizate, și inflorescențe stelate, alb-rozalii, înconjurate de bractei rigide asemănătoare unor petale. Florile formează mici „umbreluțe”, ceea ce îi conferă un aspect delicat, ușor de recunoscut în flora montană. Rădăcina plantei este groasă, aromată, considerată partea cu valoare medicinală principală. Spre deosebire de Rumex alpinus (numit popular tot „ștevia de munte” în unele regiuni, dar aparținând unei alte familii și având frunze mari comestibile), Astrantia major nu este o plantă alimentară, ci preponderent medicinală, apreciată tradițional pentru proprietățile ei tonice, digestive și expectorante.

Antiinflamatoare Antioxidante Antiseptice +10

Plante erbacee perene

Stupitul-Cucului

Cardamine pratensis

Stupitul-cucului, cunoscută popular sub denumirea floarea cucului, iarba cucului sau năsturel de pajişte este o plantă erbacee perenă din familia Brassicaceae (din care fac parte varza şi muştarul). Este una dintre plantele emblematice ale pajiştilor umede de primăvară şi apare frecvent în zonele temperate ale Europei şi Asiei.Planta dezvoltă o tulpină subţire şi erectă, ce poate atinge între 30-60cm înălţime.Sistemul radicular este format dintr-o rădăcină relativ subţire, ramificată, adaptată solurilor umede şi bogate în materie organică. Frunzele sunt dispuse în 2 tipuri distince: frunzele bazale, dispuse în rozetă, compuse din foliole rotunjite, şi frunzele superioare, mai înguste şi alungite.Florile sunt delicate şi decorative, formate din 4 petale dispuse în cruce – caracteristică tipică plantelor din familia Brassicaceae. Culorile variază de la alb, la roz pal sau liliachiu. Florile apar în inflorescenţe terminale şi au un aspect aerat, uşor transparent.Fructul este o silicvă alungită, care conţine multe seminţe mici.În fitoterapia tradiţională, planta a fost apreciată pentru conţinutul ridicat de vitamine şi compuşi sulfurici, fiind considerată o plantă tonică de primăvară.

Antioxidante Depurative Digestive +4

Plante erbacee perene

Tarhon

Artemisia dracunculus

Tarhonul este o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, cunoscută atât că plantă condimentară, cât şi ca remediu medicinal tradiţional. Originar din regiunile temperate ale Asiei Centrale şi Siberiei, tarhonul a fost răspândit în Europa încă din Evul Mediu. Astăzi este cultivat în numeroase zone ale lumii.Planta dezvoltă o tulpină erectă, ramificată, care poate atinge 50-100cm înălţime.Frunzele sunt înguste, lanceolate, de culoare verde intens, cu o aromă caracteristică uşor anisată.Florile sunt mici, de culoare galben-verzuie sau brun-violacee, dispuse în inflorescenţe de tip capitul. Fructul este o achene mică.Are un rizom subteran bine dezvoltat, din care apar anual noi tulpini. Partea utilizată în scop medicinal este partea aeriană, în special vârfurile înflorite şi frunzele. Aroma specifică provine din uleiul volatil bogat în compuşi aromatici, motiv pentru care planta este apreciată atât în gastronomie, cât şi în fitoterapie.

Antiinflamatoare Antimicrobiene Antioxidante +6

Plantă bienală

Țâța-caprei

Tragopogon pratensis

Tată-caprei este o plantă erbacee bienală din familia Asteraceae, recunoscută ușor în flora spontană prin inflorescențele sale galbene, mari, asemănătoare păpădiei, care se deschid dimineața devreme și se închid până la prânz. După ofilire, florile se transformă într-o sferă de puf argintiu, similară cu „globul” de păpădie, dar mult mai mare și mai aerată. Planta dezvoltă o rădăcină pivotantă groasă, albicioasă, comestibilă, cu gust ușor dulceag, care i-a adus și numele de „sparanghel vegetal” în unele regiuni europene. Frunzele sunt înguste, alungite, glabre, de culoare verde-albăstruie, în formă de sabie, îmbrățișând parțial tulpina. În fitoterapia tradițională, partea cea mai valoroasă este rădăcina, urmată de frunzele tinere și florile.

Antiinflamatoare Antioxidante Colagoge +6
Tei Promovat

Arbori

Tei

Tilia cordata

Teiul (Tilia cordata), cunoscut și sub denumirea populară de tei pucios sau tei cu frunză mică, este un arbore foios din familia Malvaceae, ce poate atinge înălțimi de până la 30-35 metri. Este apreciat pentru coroana sa amplă și umbroasă. Frunzele sale sunt mici, în formă de inimă, de culoare verde intens, iar florile, dispuse în mici buchețele, sunt parfumate, gălbui și atrag numeroase insecte polenizatoare, în special albinele.Datorită compoziției sale, teiul este utilizat frecvent pentru efectele sale liniștitoare asupra sistemului nervos și respirator.

Antiinflamatoare Antiseptice Calmante +7

Plante anuale

Țintaură

Centaurium erythraea / Erythraea centaurium

Țintaura este o plantă erbacee anuală sau bienala din familia Gentinaceae, cunoscută pentru gustul sau intens amar şi pentru utilizarea să tradiţională în fitoterapia europeană, în special pentru afecţiuni digestive şi hepatobiliare.Planta are o înălţime cuprinsă între 10 – 40 cm, cu o tulpină subţire, dreaptă şi ramificată în partea superioară. La baza plantei se formează o rozetă de frunze ovale sau eliptice, dispuse aproape de sol.Frunzele sunt opuse, simple, cu margini întregi şi fără peţiol. Ele au o culoare verde deschis şi o textură relativ fină.Florile sunt mici dar foarte vizibile, având o culoare roz intens sau roz-violet. Acestea sunt dispuse în inflorescenţe de tip corimb şi au o formă stelata, cu cinci petale. Florile se deschid de obicei în zilele însorite şi se închid seară sau pe vreme înnorată.Fructul este o capsulă mică, care conţine seminţe foarte fine.Partea utilizată în scop medicinal este partea aeriană a plantei, recoltata în perioada de înflorire. Este una dintre cele mai importante plante amar-tonice utilizate în fitoterapie. 

Antiinflamatoare Antimicrobiene Colagoge +6

Plante erbacee perene

Turiță mare

Agrimonia eupatoria

Turiţa mare este o plantă erbacee perenă, ce face parte din familia Rosaceae. Poate atinge între 30 și 100 cm înălțime și emană o aromă ușor amară, cu nuanțe de fructe și pământ. Are frunze compuse, albicioase pe partea inferioară şi zimţate. Tulpina erectă şi subţire este acoperită de un puf fin. Florile galbene-aurii sunt compuse din 5 petale şi grupate în spice alungite, care înfloresc din iunie până în septembrie. În medicina populară era considerată o „plantă care curăță sângele” și era folosită pentru detoxifiere, tratarea rănilor și susținerea funcțiilor ficatului.

Antibacteriene Antiinflamatoare Astringente +7

Plante erbacee perene

Turmeric

Curcuma longa

Turmericul este o plantă erbacee perenă tropicală din familia Zingiberaceae, aceeași familie botanică din care fac parte și ghimbirul sau cardamomul. Planta este cultivată în special pentru rizomii săi subterani, care constituie partea medicinală și condimentară utilizată de mii de ani în medicina tradițională asiatică, în special în Ayurveda și medicina tradițională chineză.Planta poate atinge înălțimi de 60–100 cm și dezvoltă frunze mari, lanceolate, de culoare verde intens, dispuse într-o rozetă bazală. Frunzele pot ajunge la 40–50 cm lungime, iar nervurile sunt bine marcate.Inflorescențele apar din centrul rozetei și sunt formate din bractee suprapuse, de culoare verde deschis sau albicioasă, uneori cu nuanțe roz sau purpurii.Partea cea mai importantă a plantei este rizomul, care are o formă noduroasă, asemănătoare ghimbirului. Exteriorul este brun-gălbui, iar interiorul are o culoare portocaliu intens, datorată pigmenților curcuminoizi.Rizomii proaspeți au un miros aromatic, ușor piperat și un gust ușor amar.

Anticancerigene Antiinflamatoare Antimicrobiene +6