Sari la conținut

Plante Medicinale – Proprietăți, Beneficii și Utilizări Terapeutice

Descoperă enciclopedia completă de plante medicinale, cu informații detaliate despre proprietăți, beneficii, moduri de utilizare și afecțiunile pe care le pot trata.

Arbuști

Aloe

Aloe Arborescens

Aloe arborescens este o plantă suculentă perenă, din familia Liliaceae, înrudită cu binecunoscuta Aloe vera, cu un continut mai mare de polizaharide, de antioxidanti si prezenta unor compusi imunomodulatori specifici. Se prezintă sub formă de arbust suculent, cu tulpini ramificate și frunze alungite, cărnoase, dispuse în rozetă. Frunzele sunt groase, verzi-albăstrui, acoperite cu un strat ceros protector și marcate de dinți mici albi pe margine. Planta poate atinge 1–3 metri în înălțime. Înflorește cu inflorescențe verticale spectaculoase, roșii-portocalii, bogate în nectar, atrăgând polenizatori. Gelul din interiorul frunzei este translucid, vâscos și răcoritor, în timp ce stratul exterior (latexul galben) conține antrachinone cu efect laxativ. Este apreciată atât în fitoterapie, cât și în medicina tradițională africană, datorită compoziției sale extrem de bogate în produse biologic active.Deşi Aloe Arborescens este folosită tradiţional în preparate cu administrare internă (cum este renumita rețetă imunomodulatoare a călugărului Romano Zago), extragerea completă a latexului (seva galbenă de sub coajă), care conţine aloină şi alţi compuşi cu efect laxativ, necesită atenție și o tehnică riguroasă de procesare. Prezenţa acestui latex în cantități mari poate provoca crampe abdominale, diaree şi dezechilibre electrolitice. Din acest motiv, dacă alegi să prepari acasă remedii pentru uz intern pe bază de gel, este obligatoriu să drenezi aloina: frunza proaspăt tăiată se secționează la bază și se lasă la scurs, în poziție verticală, într-un vas cu apă timp de 30 de minute. Ulterior, se spală bine și se filetează pentru a extrage exclusiv gelul translucid. În cazul remediilor ancestrale care utilizează frunza cu tot cu coajă, curele trebuie să fie de scurtă durată, respectând strict dozajul, și sunt total contraindicate femeilor însărcinate, copiilor și persoanelor cu afecțiuni inflamatorii intestinale (boala Crohn, colon iritabil).

Antibacteriene Antifungice Antiinflamatoare +12

Plante erbacee perene

Tarhon

Artemisia dracunculus

Tarhonul este o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, cunoscută atât că plantă condimentară, cât şi ca remediu medicinal tradiţional. Originar din regiunile temperate ale Asiei Centrale şi Siberiei, tarhonul a fost răspândit în Europa încă din Evul Mediu. Astăzi este cultivat în numeroase zone ale lumii.Planta dezvoltă o tulpină erectă, ramificată, care poate atinge 50-100cm înălţime.Frunzele sunt înguste, lanceolate, de culoare verde intens, cu o aromă caracteristică uşor anisată.Florile sunt mici, de culoare galben-verzuie sau brun-violacee, dispuse în inflorescenţe de tip capitul. Fructul este o achene mică.Are un rizom subteran bine dezvoltat, din care apar anual noi tulpini. Partea utilizată în scop medicinal este partea aeriană, în special vârfurile înflorite şi frunzele. Aroma specifică provine din uleiul volatil bogat în compuşi aromatici, motiv pentru care planta este apreciată atât în gastronomie, cât şi în fitoterapie.

Antiinflamatoare Antimicrobiene Antioxidante +6

Plante erbacee bienale

Varga Ciobanului

Dispacus fulloum

Varga Ciobanului, cunoscută şi sub denumirea populară de “scaiete de postau” sau “scai vânăt”, este o plantă erbacee bienală din familia Caprifoliaceae (anterior Dispacaceae). Este originară din Europa, Africa de Nord şi Asia de Vest, fiind răspândită în mod natural şi în România.În primul an de vegetaţie, planta dezvoltă o rozetă bazală de frunze mari, lanceolate, cu margini uşor dinţate. În al doilea an apare tulpina florală erectă, rigidă, care poate atinge 1-2 metri înălţime.Tulpina este robustă, striată, adesea spinoasă. Frunzele sunt opuse, unite la bază în jurul tulpinii, formând o mică “cupă” ce reţine apa de ploaie. Inflorescenţa este un capitul ovoid sau cilindric, cu flori tubulare violet-liliachii, dispuse dens. Fructele sunt achene mici, protejate de bactee spinoase.Planta are o estetică distinctă şi a fost utilizată istoric în industria textilă pentru scărmănarea lânii, datorită inflorescențelor sale rigide.

Antiinflamatoare Antimicrobiene Cicatrizante +4
Filtre