Sari la conținut

Plante pentru gută (adjuvant)

Enciclopedia completa de plante medicinale asociate acestei afectiuni, cu proprietati, beneficii si moduri de utilizare.

21 plante gasite · pagina 3 din 3

Plante anuale

Troscot

Polygonum aviculare

Troscotul, cunoscut popular şi sub denumirile de “iarba-gainii” sau “iarba de pavai”, este o plantă erbacee anuală din familia Polygonaceae. Este o specie extrem de adaptabilă, întâlnită frecvent în zonele temperate ale Europei, Asiei şi Americii de Nord. Planta are o port târâtor sau uşor ascendent, formând adesea covoare dense pe solurile bătătorite. Tulpinile sunt subţiri, ramificate, lungi de obicei între 10 – 50 cm, şi prezintă noduri proeminente de unde pornesc frunzele.Frunzele sunt mici şi eliptice sau lanceolate, lungi de aproximativ 1-3 cm, dispuse alternativ pe tuplină şi de culoare verde închis.Florile sunt mici, discrete, de culoare alb-verzuie sau roz pal, şi apar în axila frunzelor. Înflorirea are loc deobicei din mai până în septembrie. Fructul este o achenă mică, triunghiulară, brun-negricioasă, foarte bogată în substanţe nutritive, consumată uneori de păsări (de unde şi denumirea de aviculare).

Antiinflamatoare Antimicrobiene Astringente +4

Plante erbacee perene

Urzică

Urtica dioica

Urzica este o plantă erbacee perenă, înaltă de 50–150 cm, cu frunze verzi-opuse, dințate pe margini, acoperite de peri urticanți care eliberează substanțe iritante la atingere. Are flori mici, verzi, dispuse în inflorescențe. Rizomii săi subterani asigură o regenerare rapidă, ceea ce o face o plantă viguroasă și răspândită. Urzica este folosită atât ca plantă medicinală, cât și ca aliment, fiind apreciată din Antichitate pentru valoarea sa nutritivă și terapeutică. In popor, mai este recunoscută ca urzică mare, urzică vie, urzică de grădină.

Antialergice Antianemice Antiinflamatoare +6

Plante erbacee perene

Vindecea

Betonica officinalis

Vindecea, cunoscută și sub numele de betonică sau iarba rănilor, este o plantă perenă din familia Lamiaceae, cu o istorie medicinală impresionantă, fiind considerată în Evul Mediu drept o „plantă universală de vindecare”. Are tulpină erectă, păroasă, cu înălțimi de 30–60 cm, frunze bazale ovale până la lanceolate, ușor dințate, dispuse în rozetă, iar frunzele caulinare sunt mai mici și sesile. Florile sunt tubulare, de culoare roz-purpuriu, grupate într-un spic dens, caracteristic familiei mentei. Planta are un gust amar-astringent și un miros slab aromatic. În fitoterapie se folosesc părțile aeriene – frunze, tulpini și flori – recoltate în perioada de înflorire.

Analgezice Antiinflamatoare Antispastice +11